Reguli pentru companiile care vor miza pe social media în 2014

Alexandru Negrea, trainer în cadrul Social Media School, a prezentat un decalog pentru firmele care vor să-şi promoveze afacerea prin intermediul reţelelor de socializare
Trainerul Alexandru Negrea susţine că puţine trenduri globale în social media pentru anul viitor se aplică şi în ceea ce priveşte companiile din România. Acesta a realizat o listă cu 10 reguli de care ar trebui să se ţină cont atunci când se construiesc campanii online pentru 2014.

Potrivit articolului apărut pe marketing20.ro, o primă regulă ar viza importanţe reţelelor de socializare. „Facebook şi Youtube sunt singurele reţele de socializare care pot face diferenţa într-o campanie online. Instagram creşte frumos, dar nu suficient, Twitter stagnează de luni bune, Linkedin nu are farmec, iar Pinterest aproape că nu există“, afirmă Alexandru Negrea. Acesta susţine că este foarte important conţinutul foto: „imaginile sunt de aur în social media. Cumpărate, nu furate de pe internet“.

O altă regulă importantă vizează interacţiunea în social media. „Orice companie care activează în social media trebuie să investească mai mult în customer care. Timp de răspuns cât mai mic şi acoperire cât mai mare pe întrebările primite online“, este de părere Alexandru Negrea. Totodată, trainerul precizează că sunt foarte importante blogurile care „reprezintă în continuare o componentă importantă de umanizare a campaniilor online“, iar orice „site trebuie să aibă şi o variantă de mobil“.

Trainerul susţine că dacă miza unei companii este creşterea interacţiunii pe pagina de Facebook, „concursurile cu Like şi Share sunt bani aruncaţi pe fereastră“, iar cuvântul de bază în publicitatea online este „remarketing“, Facebook-ul fiind „doar un canal de suport în cadrul procesului de conversie asistată“.
Alexandru Negrea vorbeşte şi despre obiectivele reale din social media: „numărul de like-uri şi rata de engagement nu pot fi, în niciun context, obiective principale în social media. Ambele sunt mijloace prin care puteţi atinge obiective reale (trafic pe site, vânzări, lead-uri etc)“.
Ultima regulă din decalogul prezentat de Alexandru Negrea vizează activitatea unui Social Media Manager bun, care „stăpâneşte partea tehnică a reţelelor de socializare, înţelege ce sunt drepturile de autor pe internet, poate concepe şi implementa o strategie editorială pe termen lung şi e online, de pe un smartphone cel puţin, 24 de ore din 24, 7 zile din 7“.
* sursa foto Facebook Alexandru Negrea

Related

Economie 3716327088615480970

Trimiteți un comentariuDefault Comments

emo-but-icon

Follow Us

Romania Hp

Hot in week

Comments

Like Us


Stiri de ultima ora

Side Ads



Stiri Pentru Tine

Lista mea de bloguri

Contact Us

Nume

E-mail *

Mesaj *

item