Ce modificari aduce 2014 în Codul Fiscal

Regimul de impozitare a veniturilor, a construcţiilor sau a cheltuielilor cu sponsorizarea sunt doar câteva aspecte luate în calcul de noul Cod Fiscal. Reglementările vor intra în vigoare din prima zi a anului 2014. Modificările aduse de acesta au fost îndelung dezbătute în ultimele luni.

Noul Cod Fiscal, ce va intra în vigoare începând cu prima zi a anului viitor conţine o serie de prevederi anunţate în ultima perioadă - introducerea impozitului pe construcţiile speciale, indexarea accizelor, majorarea redevenţelor. Astfel, la impozitul pe profit, este prevăzută schimbarea anului fiscal pentru contribuabilii care solicită modificarea exerciţiului financiar, concomitent cu stabilirea de reguli corespunzătoare privind calculul, declararea şi plata impozitului pe profit datorat în anul fiscal de tranziţie, precum şi în anii următori.

Noi măsuri fiscale vizează includerea în categoria veniturilor neimpozabile a veniturilor din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română sau la o persoană juridică străină situată într-un stat cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri, dacă la data vânzării/cesionării inclusiv contribuabilul deţine pe o perioadă neîntreruptă de 1 an minimum 10% din capitalul social al persoanei juridice la care are titlurile de participare, precum şi includerea în categoria veniturilor neimpozabile a dividendelor primite de la o persoană juridică străină situată într-un stat terţ cu care 

România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri, dacă persoana juridică română care primeşte dividendele deţine, la data înregistrării acestora, potrivit reglementărilor contabile, pe o perioadă neîntreruptă de 1 an, minimum 10% din capitalul social al persoanei juridice care distribuie dividende.

Regimul fiscal aplicabil cheltuielilor cu sponsorizarea a fost revizuit în sensul reglementării mecanismului de reportare şi deducere, în următorii şapte ani consecutivi, a sumelor care nu au putut fi scăzute din impozitul pe profit al anului fiscal respectiv. Prin instituirea acestui mecanism, se acordă dreptul de deducere, din impozitul de profit, pentru sumele aferente sponsorizării şi în cazul contribuabililor care înregistrează pierdere fiscală în anul efectuării sponsorizării.

Având în vedere dificultăţile întâmpinate de persoanele juridice care au ca obiect de activitate consultanţa şi managementul, legat de aplicarea sistemului de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor, dar care nu realizează din activitatea desfăşurată astfel de venituri, au fost modificate condiţiile de încadrare a unei persoane juridice române în categoria microîntreprinderilor, în sensul introducerii condiţiei de ieşire din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor dacă ponderea veniturilor realizate din consultanţă şi management este peste 20%.

Bani mai mulţi pentru benzină şi construcţii

Noul pachet de măsuri fiscale prevede, totodată, o creştere a accizelor cu şapte eurocenţi/litru la produsele energetice utilizate drept combustibil pentru motor, respectiv pentru benzină cu plumb, benzină fără plumb, motorină şi kerosen.

Una din cele mai importante măsuri se referă la cota impozitului pe construcţii speciale, care va fi de 1,5% din valoarea acestora. Impozitul asupra valorii construcţiilor se datorează începând cu prima zi din 2014, iar calculul şi declararea acestuia se efectuează de contribuabili anual, până la data de 25 mai, inclusiv, a anului pentru care se datorează impozitul. Valoarea cotei datorate este de 1,5%, plata urmând să fie efectuată în două rate egale, până la data de 25 mai şi 25 septembrie, inclusiv.
Impozitul asupra valorii construcţiilor speciale reprezintă venit la bugetul de stat, iar baza impozabilă este reprezentată de valoarea construcţiilor existente în patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie a anului anterior.

De asemenea, deduceri din baza impozabilă vor exista pe valoarea lucrărilor de reconstruire, modernizare, consolidare, modificare sau extindere pentru clădirile închiriate, luate în concesiune, aflate în administrare ori în folosinţă, pentru care se datorează impozit pe clădiri de către contribuabil sau proprietar, după caz, sau care urmează să fie trecute în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ teritoriale.

Cotele de redevenţă, majorate

Pe de altă parte, sunt vizate de noua bază de impozitare contribuabilii persoane juridice române, persoane juridice străine care desfăşoară o activitate prin intermediul unui sediu permanent în România şi persoanele juridice cu sediu social în România înfiinţate potrivit legislaţiei europene.

Cotele de redevenţă, atât cele în cotă procentuală din valoarea producţiei miniere, cât şi cele stabilite ca echivalent euro pe unitate de producţie minieră, vor fi majorate, de la 1 ianuarie 2014, cu 25%, cu excepţia celei pentru metale nobile, în cazul cărora majorarea urmează să fie de 50% faţă de cota procentuală în vigoare.

Aplicabilitatea cotelor, astfel majorate, are în vedere toate actele de concesiune în baza cărora se pot realiza activităţi miniere de exploatare, respectiv licenţele de concesiune/dare în administrare pentru exploatare, licenţele de concesiune/dare în administrare pentru explorare, cu exploatare experimentală, precum şi permisele de exploatare.

Redevenţa minieră cuvenită bugetului de stat se stabileşte la încheierea licenţei ori la eliberarea permisului de exploatare.

O eventuală reducere a TVA într-o altă zonă trebuie să nu mai fie compensată cu alte măsuri. Dacă va fi nevoie tot timpul de a pune ceva în loc, nu se va mai reduce TVA în alte zone. Cota redusă la alimente este o zonă cu o viteză de rotaţie a produselor foarte mare. Accizele la alcool, la produsele de lux, maşinile scumpe sunt taxele pe care FMI ni le-a cerut pentru compensarea reducerii TVA şi altor reduceri de taxe”
Dan Manolescu, secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice

Related

Stiri 4058723796122411429

Trimiteți un comentariuDefault Comments

emo-but-icon

Follow Us

Romania Hp

Hot in week

Comments

Like Us


Stiri de ultima ora

Side Ads



Stiri Pentru Tine

Lista mea de bloguri

Contact Us

Nume

E-mail *

Mesaj *

item