Cercetatorii spun ca Coronavirusul își pierde 90% din capacitatea de a infecta în cinci minute în aer
În schimb, cercetătorii de la Universitatea din Bristol au dezvoltat un aparat care le-a permis să genereze orice număr de particule minuscule care conţin virusuri şi să le facă să leviteze uşor între două inele electrice timp de cinci secunde până la 20 de minute, controlând în acelaşi timp cu stricteţe temperatura, umiditatea şi intensitatea luminii UV din mediul înconjurător. „Este pentru prima dată când cineva a reuşit să simuleze cu adevărat ceea ce se întâmplă cu aerosolul în timpul procesului de expiraţie", a declarat Reid.
Până în prezent, ipotezele despre cât timp supravieţuieşte virusul în picăturile minuscule din aer se bazau pe studii care implicau pulverizarea virusului în vase sigilate numite tobe Goldberg, care se rotesc pentru a menţine picăturile în aer. Folosind această metodă, cercetătorii americani au descoperit că virusul infecţios putea fi încă detectat după trei ore. Cu toate acestea, astfel de experimente nu reproduc cu exactitate ceea ce se întâmplă atunci când tuşim sau respirăm, scrie The Guardian.
Studiul citat de Mediafax sugerează că, pe măsură ce particulele virale părăsesc condiţiile relativ umede şi bogate în dioxid de carbon din plămâni, pierd rapid apă şi se usucă, în timp ce tranziţia către niveluri mai scăzute de dioxid de carbon este asociată cu o creştere rapidă a pH-ului. Ambii factori perturbă capacitatea virusului de a infecta celulele umane, dar viteza cu care particulele se usucă variază în funcţie de umiditatea relativă a aerului înconjurător.
Cu toate acestea, temperatura aerului nu a făcut nicio diferenţă în ceea ce priveşte infectivitatea virală, contrazicând credinţa larg răspândită conform căreia transmiterea virală este mai scăzută pe vreme caldă.
„Înseamnă că, dacă mă întâlnesc astăzi cu prietenii la prânz într-un pub, este probabil ca principalul [risc] să fiu eu care îl transmit prietenilor mei sau prietenii mei care mi-l transmit mie, mai degrabă decât să fie transmis de cineva din cealaltă parte a încăperii", a declarat Reid. Acest lucru evidenţiază importanţa purtării unei măşti în situaţiile în care oamenii nu se pot distanţa fizic, a adăugat el.
Aceleaşi efecte au fost observate la toate cele trei variante de Sars-CoV-2 pe care echipa le-a testat până acum, inclusiv Alpha. Ei speră să înceapă experimentele cu varianta Omicron în următoarele săptămâni.
Trimiteți un comentariuDefault CommentsFacebook Comments