2013 a fost anul lui si acum e cel mai valoros jucator din Liga 1! TOPUL de 29 de milioane de euro pe care Reghe îl priveste cu mandrie: 6 stelisti între cei mai scumpi 10 fotbalisti din Romania


Topul celor mai valoroşi jucători din Liga 1 în ceea ce priveşte cota de piaţă e dominat de stelişti. În premieră, Alexandru Bourceanu (28 de ani) ocupă prima poziţie în clasament .

Finalul lui 2013 a adus modificari importante în topul celor mai bine cotaţi jucători români, iar stelistul Alexandru Bourceanu a urcat până pe prima poziţie, după ce în toamă ocupa ultimul loc de pe podium. 
 Cu un salt de 800.000 de euro faţă de ultima actualizare, căpitanul Stelei a ajuns acum la o cotă de piaţă de 4 milioane de euro şi i-a devansat pe Mario Felgueiras şi Alexandru Chipciu, care ocupau până acum primele două poziţii.

Creşterea vine după doi ani excelenţi avuţi de Bourceanu în tricoul Stelei şi ca o confirmare a evoluţiilor extrem de apreciate ale acestuia din grupele Ligii Campionilor.
750.000 de euro a plătit Steaua pentru transferul lui Bourceanu, în 2011

Intrat în ultimele şase luni de contract cu Steaua, Bourceanu poate negocia cu orice echipă fără acceptul clubului şi se va despărţi de campioană cel mai târziu în vara lui 2014. Cunoscut ca un tip extrem de realist şi mereu cu picioarele pe pământ a lăsat să se înţeleagă că nu se vede jucând la un club de top din Europa, însă statutul actual îi permite să spere la o mutare de marcă şi un contract pe măsură. Om de bază la Steaua şi în naţionala României, Bourceanu a devenit şi cel mai valoros jucător din Liga 1 în viziunea Transfermarkt.de.

4 milioane de euro valorează Alexandru Bourceanu, conform transfermarkt.de

Eric, salt de 1.2 milioane de euro
În ceea ce priveşte topul celor mai importante creşteri în finalul de an, acesta e dominat de brazilianul Eric, de la Pandurii. Sezonul bun de toamnă i-a adus acestuia un salt de 1.2 milioane de euro care l-a ajutat să pătrundă în TOP 10 cei mai valoroşi jucători din Liga 1.

Mijlocaşul de 28 de ani e cotat acum la 2.4 milioane de euro şi ocupă locul 7 în Liga 1. Creşteri notabile au şi Federico Piovaccari (Steaua) sau Alexandru Măţel (Astra), cu plusuri de 1 milion, respectiv 800.000 de euro, însă cei doi au rămas în afara topului.

Şi puştiul Dorin Rotariu (18 ani), văzut de mulţi drept cel mai bun produs de export al Ligii 1, termină anul pe plus, cu un salt de 550.000 de euro, până la un total de 1 milion de euro.


Trei portari în TOP 10

În clasamentul celor mai valoroşi jucători au pătruns trei goalkeeperi: Mario Felgueiras ( CFR Cluj ), Ciprian Tătăruşanu (Steaua) şi Cristian Bălgrădean ( Dinamo ). Primii doi completează podiumul, cu cote de piaţă de 3.7, respectiv 3.4 milioane de euro, în timp ce portarul lui Dinamo îi urmează îndeaproape cu o cotă de 2.8 milioane de euro.


Topul e completat de steliştii Alexandru Chipciu, Cristi Tănase, Florin Gardoş şi Mihai Pintilii şi de "lupul" Younes Hamza.
6 jucători are Steaua în TOP 10 cei mai valoroşi fotbalişti din Liga 1

Iată cum arată acum topul celor mai valoroşi fotbalişti din Liga 1

foto: transfermarkt.de

Cum arăta topul în octombrie 2013

foto: transfermarkt.de

8 milioane de euro valora Vlad Chiricheş, conform transfermakt.de, în momentul transferului de la Steaua la Tottenaham. Londonezii au plătit 9.5 milioane de euro pentru mutare, în septembrie 2013

Related

Sport 5227519515835475779

Trimiteți un comentariuDefault Comments

emo-but-icon

Follow Us

Romania Hp

Hot in week

Comments

Like Us


Stiri de ultima ora

Side Ads



Stiri Pentru Tine

Lista mea de bloguri

Contact Us

Nume

E-mail *

Mesaj *

item