Rulouri cu scortisoara
https://romania-hp.blogspot.com/2013/11/rulouri-cu-scortisoara.html
Aceste rulouri cu scortisoara sunt micute si delicate
si va avertizam ca e posibil sa mancati destul de multe daca aveti
platoul aproape. Ar fi multe de spus despre aceste minunatii dulci dar
mai bine trecem repede la reteta si apoi direct la preparare.
Cum se prepara rulourile cu scortisoara?
Framantati aluatul, ca pentru cozonac. Amestecati drojdia cu o lingurita de zahar, presarati faina deasupra si lasati-o sa creasca usor. Puneti faina in vasul in care veti framanta, incalziti laptele cu zaharul, doar cat sa se topeasca.Faceti o gropita in faina si turnati pe rand drojdia, ouale batute bine, vanilia si laptele caldut. Cand incepe sa se formeze aluatul turnati jumatate din cantitatea de unt topit.
Incepeti si framantati si mai adaugati unt topit, pana ce obtineti textura potrivita pentru aluat. Trebuie sa fie elastic si foarte putin lipicios. Lasati-l aproximativ 40 de minute la crescut, intr-un loc cald.
Cand aluatul este gata, impartiti-l in 4 parti. Intindeti fiecare bucata de aluat, pe lungime. Pregatiti umplutura, amestecand toate ingredientele pana ce obtineti o pasta.
Taiati aluatul, pe lung, in 3 sau in 4, in functie de cat de lat v-a iesit. Important este ca fiecare fasie de aluat pe care o taiati sa aiba 2-3 cm latime. Rulati fiecare fasie in parte si taiati apoi in bucatele. Aproximati din priviri dimensiunea dar ideea este ca rulourile sa fie mai mici. Si daca nu aveti un cutit special cu lama subtire, taiati rulourile cu ata dentara. Vor avea forma perfecta. Mai multe detalii aici.
Asezati rulourile cu scortisoara in tava pregatita cu hartie pentru copt si lasati-le inca 10-15 minute la crescut. Introduceti apoi tava in cuptorul preincalzit la 180 grade C si le coaceti 25-30 de minute sau pana ce devin rumene.
Ingrediente:
Pentru aluat
700 g faina
30 g drojdie
100 g unt
170 ml lapte cald
1 lingurita esenta vanilie
2 oua
60 g zahar
Pentru umplutura
100 g unt
200 g zahar brun
3 lingurite scortisoara
Trimiteți un comentariuDefault CommentsFacebook Comments